Hotelierii îi cer lui Andronescu să nu scurteze vacanța elevilor, pentru că le-ar afecta afacerile: Pentru noi e destul de grav, pentru că avem deja contracte încheiate

Hotelierii îi cer lui Andronescu să nu scurteze vacanța elevilor, pentru că le-ar afecta afacerile: Pentru noi e destul de grav, pentru că avem deja contracte încheiate
Publicat: 01/05/2019, 18:09

Reprezentanții hotelierilor de pe litoral au declarat, miercuri, într-o conferință de presă organizată cu ocazia deschiderii sezonului estival, că foarte multe dintre locurile de cazare au fost vândute încă de anul trecut, iar decizia ca vacanța elevilor să se termine vara aceasta mai devreme, i-ar afecta. Ei l-au rugat pe ministrul Turismului, Bogdan Trif, să intervină pe lângă ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, pentru ca anul școlar să înceapă în jurul datei de 15 septembrie.

„Anul trecut, la Bursa de turism, bursa litoral, noi am făcut contractele cu turoperatori începând cu data de 1 mai, 1 iunie, până pe data de 15 septembrie. Știm foarte bine că sezonul se deschide pe 1 mai și se închide pe 30 septembrie. (…) Ne-am trezit cu o Hotărâre de la Ministerul Educației că se scurtează vacanța copiilor cu o săptămână. Pentru noi e destul de grav, pentru că avem deja contracte încheiate. Rugămintea mea este, dacă se poate, să se revină anul acesta și să lăsăm copiii să înceapă școala pe 15-16 septembrie, cum pică. Și noi am fost elevi și știm foarte bine că și cu o săptămână în plus și cu una în minus tot acolo ajungem. Pentru turism este benefic dacă dumneavoastră ne ajutați să rezolvăm această problemă”, a i-a spus prim-vicepreședintele FPTR, Nicolae Bucovală, ministrului Turismului, Bogdan Trif.

Trif a spus că va încerca să-i ajute pe hotelieri cu această problemă, dar nu crede demersul va fi unul reușit anul acesta.

„O să vorbesc cu doamna Andronescu și chiar cred că o să reușim lucrul acesta. Nu știu dacă neapărat anul acesta, dar măcar pentru anul viitor”, a spus el.

Totodată, ministrul Turismului s-a arătat însă mulțumit că, prin reducerea fiscalității în domeniu, hotelierii pot să țină pasul cu competitorii lor din alte țări din punct de vederea al investițiilor realizate.

„Este un lucru bun că am reușit să reducem măcar fiscalitatea. Dacă acum câțiva ani pe sectorul turistic impozitele și taxele erau extrem de mari, eram undeva pe un loc fruntaș, dar în sensul negativ, acum fiscalitatea pe sectorul turistic este cred la cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană. Este o măsură care vine să ajute mediul privat. Banii care or să se regăsească în vistieria lor, ori să fie reinvestiți, pentru că trebuie să ținem pasul cu celelalte țări care ne sunt concurente și trebuie să avem oferte care să rivalizeze cu cele din jurul nostru. Și să ne axăm foarte mult și pe turiștii străini, care odată făceau stațiunile de pe litoral pline”, a mai declarat Bogdan Trif.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Șoferii nu mai scapă de închisoare. 10 ani chiar dacă NU ești la volan
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?